Implantarea unui stimulator cardiac la câine

Jurnal Medical Veterinar, 2005,  67, XII, 7. 

Implantarea unui stimulator cardiac la câine. Caz clinic

Corneliu Brăslaşu

La Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti a fost adus un câine, Ciobănesc german, mascul de 10 -11 ani cu diagnosticul de splenomegalie, hepatomegalie şi  cardiopatie (bradicardie aritmică) pentru continuarea stabilirii diagnosticului. La examenul ecografic Dr. Diaconescu Alexandru confirmă splenomegalie şi hepatomegalie, suspicionându-se o cauză tumorală (Dr. Emilia Balint) şi propunându-se intervenţia chirurgicală în vederea splenectomiei cu stabilirea diagnosticului de certitudine. În schimb la examenul aparatului cardiovascular se stabileşte bloc atrioventricular total cu frecvenţă ventriculară scăzută (fig. 1), aceasta determinând şi starea generală alterată (somnolenţă, abatere, inapetenţă). Aspectul normal al complexelor ventriculare demonstrează originea hisiană a acestora. Până în acest punct se confirmă diagnosticul stabilit de medicii veterinari din teren (demonstrându-se faptul că aceştia sunt suficient de bine pregătiţi, cel puţin în domeniul bolilor medicale în general şi al cardiologiei în special) şi  se stabileşte un tratament cardiotrop cu Preductal (vasodilatator coronarian şi cerebral şi modulator metabolic) şi miofilin. Starea generală se ameliorează, dar la un control efectuat după 14 zile, blocul atrioventricular total se menţine, în schimb originea complexelor ventriculare este la nivelul reţelei Purkinje (orientarea negativă)(fig. 2). În acest moment se discută implantarea unui stimulator cardiac. Pentru aceasta s-a preluat un pacemaker refolosit şi s-a stabilit echipa de intervenţie: Dr. Alexandru Deutsch – Spitalul Clinic Universitar Caritas, Dr. Brăslaşu Daniela, std. Cătălina Brădăţan – F.M.V. Bucureşti, dr. Valentin Istrate, std. Ivan Radev şi Alexa Ramona.

Fig. 1

Fig. 2

După efectuarea unei electrocardiograme se tranchilizează uşor cu Combelen şi se administrează 1 mg Atropină în încercarea de a creşte frecvenţa ventriculară. După administrarea a 10 cg de Ketamină,  pacientul este plasat în decubit lateral drept, iar zona laterală a gâtului se tunde, se rade şi se dezinfectează cu betadină. După incizia transversală a pielii şi izolarea venei jugulare se introduce un ac gros de puncţie. Prin acesta se introduce un filament de ghidaj, care după scoaterea acului de puncţie va servi pentru introducerea unei teci de plastic. Se scoate filamentul de  ghidaj şi prin teaca de plastic se introduce sonda intracavitară (tip MEMBRANEX EX 1470T, bipolară de 58 cm.) până în ventriculul drept. În timpul manoperei de introducere, sonda este cuplată la un stimulator extern, acesta emiţând stimuli electrici, vizualizaţi electrocardiografic. În momentul trecerii sondei prin valva tricuspidă, la fel ca şi la om, apare o salvă de trei extrasistole ventriculare (fig. 3), ca în momentul atingerii vârfului ventriculului drept, fiecare stimul electric (spike) să fie urmat de o contracţie ventriculară (fig. 4). În acest moment stimulatorul cardiac (model Medtronic SIGMA SS 103)  programat la o frecvenţă de 100/min, o amplitudine a stimulului de 4 mV şi o durată a stimulului (pulse width) de 0,4 ms se ataşează la sonda intracavitară. Electrocardiografic se remarcă prezenţa unui stimul electric (spike) înaintea fiecărui complex ventricular, acesta având o morfologie relativ normală (aspect pozitiv dar durata este uşor mărită – 0,10 sec.) Se creează un buzunar subcutanat în zona superioară a gâtului în care se introduce stimulatorul cuplat la sonda fixată la musculatură. Are loc sutura pielii şi antibioterapie, animalul   trezindu-se şi plecând acasă în stare de veghe („pe 4 picioare”).

                  Fig. 3.

Fig. 4

În concluzie, blocul atrioventricular total este o aritmie rar întâlnită, dar în momentul când  frecvenţa ventriculară este redusă, pot apărea semne clinice grave  mergând până la sincope şi moartea animalului. În acest caz singura manoperă terapeutică este reprezentată de implantarea unui stimulator cardiac (în occident aceste stimulatoare se implantează frecvent nu numai la câini şi pisici dar şi la cai şi chiar la vaci). În schimb pentru reuşita acestei tehnici sunt necesari mai mulţi factori: diagnosticul corect, munca în echipă şi nu în ultimul rând prezenţa unor sponsori pentru achiziţionarea stimulatorului şi a sondei intracavitare (numai sonda a costat cca. 5 milioane lei vechi, aceasta neputându-se recondiţiona).